Despre „ecoliteratura”

Ecoliteratura este un concept foarte drag domnului profesor Corbu. Personal, nu cred in el. In concept.
Dumnealui agita mereu aceasta cerinta, dar cred, de fapt, ca vrea sa ajunga in cu totul alta parte: la curatenia continutului si mult mai mult decat atat, la innobilarea intentiilor din spatele nevoii creatiei literare ori pseudoliterare. Asta prin forma. Lucru imposibil, dupa parerea mea.

Poti sa ai un text in care sa apara cuvintele pula, pizda, si textul sa fie de o reala valoare literara.
Sa spunem ca un personaj calatoreste cu trenul si povestitorul reda o discutie dintre calatorii de pe culoar. Care, calatori, nu au auzit inca de ceritele ecoliteraturii si mai scapa cate una.
E romanul necitibil, mai putin valoros pentru aceste cuvinte?

Cred ca agatarea obsesiva de forma duce, finalmente, la scaderea calitatii fondului si reprezinta un ferment pentru cizelarea mijloacelor mizerabile de raportare la cititor si la colegii de site, in cazul literaturii virtuale.

Lasa liber limbajul, pune-i doar o bulina si nimeni nu va mai abuza de el. Pune-i stavile peste stavile si vei inmulti mizeria parfumata si bine ascunsa dupa exprimari cizelate.

Ce vrei, de fapt? Un rahat suculent si proaspat sub covorul persan, sau cateva scame si putin praf pe el?

2 comentarii

Comments RSS TrackBack Identifier URI